“Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Fălticeni au fost sesizaţi prin apel la 112 cu privire la faptul că mai multe locuinţe şi anexe ard pe raza localităţii Cornu Luncii. Deplasaţi de urgenţă la faţa locului cu mai multe echipaje împreună cu colegii de la ISU, pe lângă activităţile de stingere a incendiilor poliţiştii au intervenit pentru identificarea care ar putea să se facă vinovată de incendierea locuinţelor respective. În scurt timp a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptelor, respectiv un bărbat de 27 de ani, localnic, care şi-a incendiat propria locuinţă, pe a surorii sale şi mai multe anexe ale altor gospodării. A fost preluat în custodie de poliţie, ulterior a fost transferat la o unitate medicală, secţia de neuropsihiatrie, în cadrul dosarului penal întocmit pentru distrugere prin incendiere, urmând a fi efectuată şi expertiza pentru stabilirea discernământului acestuia”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.
Pompierii suceveni au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, la patru incendii provocate într-o comună din Suceava. Cinci persoane au avut nevoie de îngrijirile medicilor, după ce au făcut atac de panică. Printre acestea s-a aflat și o tânără însărcinată care a fost transportată la spital, anunță ISU SUceava. ”Şase proprietari, din satul Păiseni, comuna Cornu Luncii, au fost afectaţi de incendii, astă noapte, în urma unei acţiuni intenţionate. Au intervenit la faţa locului pompierii militari şi lucrătorii SVSU Cornu Luncii, Mălini şi Baia, cu 8 autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD”, a transmis, joi dimineaţă, ISU Suceava.
Sursa citată a precizat că primul incendiu a fost semnalat în jurul orei 1:00, când au fost incendiate locuinţele a doi proprietari care se învecinau, în aceeaşi curte. Una dintre acestea a fost afectată aproape în întregime, iar la a doua au ars bunurile dintr-o încăpere. Câteva zeci de minute mai târziu, un alt incendiu a fost semnalat la patru stoguri de fân (cca 10 tone), aflate la aproximativ 150 de metri distanţă de cele două case arse. În timp ce pompierii se luptau cu flacările, un alt incendiu a izbucnit la aproximativ 3 km distanţă, la un adăpost de animale, care a ars în totalitate. Focul a afectat parţial şi o anexă a proprietarului învecinat. Ultimul incendiu a fost anunţat spre ora 4 00. Un alt stog de fân a fost incendiat (la 1 km distanţă) şi au ars aproximativ 5 tone de furaje. ”Paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru cinci femei, care au suferit atacuri de panică. Dintre acestea, o tânără însărcinată, în vârstă de 24 de ani, a fost transportată la spital, pentru investigaţii suplimentare”, au mai transmis pompierii.
Sursa: Realitatea de Suceava