Ordonanța de urgență este însă în continuare în Parlament, iar părerile din industrie sunt împărțite. Furnizorii atrag atenția că noi modificări înseamnă și întârzieri mai mari la facturi iar specialiștii spun că încă de la 1 septembrie energia se cumpără doar de pe o zi pe alta.
„Am analizat acest aspect, inclusiv în coaliție noi susținem ca această analiză să se realizeze față de consumul curent. Este foarte dificil să facem referire la consumul de anul trecut, iar să ne ducem pe o perioadă și mai mare cu 2-3 ani în urmă este și mai greu și intrăm într-o birocrație din care vom ieși destul de greu”, a spus Nicolae Ciucă.
Cu toate că schimbarea este bine văzută, modificările atât de dese aduc și o serie de probleme. Furnizorii spun că de fiecare dată când legea este schimbată, ei trebuie să își actualizeze programul de calcul al facturilor, iar asta durează.
În plus, specialiștii atrag atenția că piața este înghețată. Din cauza nesiguranței, companiile nu mai au curaj să cumpere energie în avans și nu mai există prețuri de referință. Încă de la 1 septembrie, energia s-a cumpărat doar pe piața spot, la prețuri mari.