Philip Seymour Hoffman, actor recompensat cu Oscar, a fost găsit mort în apartamentul său din Manhattan, anunţă „Wall Street Journal”. Unul dintre cei mai apreciaţi actori americani, Hoffman avea 46 de ani.
A făcut roluri de referinţă, memorabile, în filme precum Capote (2005 - performanţă recompensată cu Oscar şi Globul de Aur), Synecdoche, New York, Charlie Wilson’s War (2007 – nominalizat la Oscar şi Globul de Aur), Doubt (2008 - pentru care a fost nominalizat la Oscar şi a câştigat Globul de Aur), sau The Master (2012) al lui Paul Thomas Anderson, pentru care a primit o nouă nominalizare la Oscar. Era, de altfel, unul dintre actorii favoriţi ai lui Anderson, care l-a distribuit în şase dintre filmele sale: Hard Eight, Boogie Nights, Magnolia, Punch-Drunk Love şi The Master.
A lucrat cu regizori ca Todd Solondz, Joel şi Ethan Coen, Spike Lee, Cameron Crowe, David Mamet, Robert Benton sau Anthony Minghella, jucând în paralel în spectacole de teatru pe Broadway.
UPDATE: Potrivit New York Times, una dintre cauzele posibile ale morţii ar fi o supradoză de droguri.
UPDATE: Potrivit site-ului TMZ.com, poliţia a descoperit un ac de seringă înfipt într-un braţ al actorului şi un pliculeţ care pare să fi conţinut heroină. Potrivit The Wall Street Journal, trupul neînsufleţit al actorului american a fost descoperit în baia apartamentului său, în jurul orei locale 11.15, de către un prieten scenarist, care a telefonat imediat serviciilor de urgenţe. Poliţia americană a deschis o anchetă, informează TMZ.com, citat de Mediafax.
Deşi circumstanţele în care Philip Seymour Hoffman a murit nu sunt deocamdată foarte clare, actorul s-a confruntat de-a lungul anilor cu mai multe probleme cauzate de dependenţa de droguri. Actorul nu mai consumase droguri timp de 23 de ani, dar a recidivat din acest punct de vedere în 2012.