În cazul a două persoane au reieșit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Sursa citată menţionează că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoanele fiind conduse la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise.
În cadrul acţiunii, au fost aplicate 102 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 75 pentru depăşirea limitei legale de viteză.
Pentru abaterile grave constatate, poliţiştii au reţinut 6 permise de conducere şi 5 certificate de înmatriculare.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 54.740 de lei.
Activitatea a beneficiat de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie.
În perioada următoare, acţiunile poliţiştilor vor continua cu scopul de a menţine un climat optim de ordine şi siguranţă publică.
Petrecăreții care vin de la mare, controlați la droguri și alcool, în Stația de Taxare Fetești
