Cele mai recente declarații de avere arată că nora lui Petre Daea, Antonia Luchian, a devenit consilier la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în noiembrie 2020. Până atunci, însă, nora ministrului se ocupa de o firmă de spectacole și cursuri de dans, dar și evenimente artistice.
În acel an, Petre Daea nu era ministru, dar soția sa, Camelia Luchian, era șefa Direcției Management Resurse Umane, practic cea care coordonează angajările.
În mandatul anterior al lui Petre Daea, în perioada 2017-2019, au fost angajați în instituțiile ministerului fiica sa, la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, dar și ginerele, la Agenția Națională pentru Zootehnie.
Primul membru al familiei angajat într-o instituție subordonată Ministerului Agriculturii a fost actuala soție a lui Petre Daea. Camelia Luchian a fost inițial vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, de unde și porecla de "doamna Caras", care apoi a devenit director la APIA. În prezent este colegă cu nora sa.
Orlando Teodorovici, fost Ministru al Finanțelor și fost coleg în PSD cu Petre Daea, l-a acuzat pe acesta că și-a luat soția la o ședință cu miniștri europeni, la Bruxelles, deși funcție ei nu justifica prezența la o astfel de întâlnire.
Și fostul ministru al Agiculturii, Adrian Chesnoiu, și-a pierdut postul și s-a ales cu doar penal tocmai pentru că ar fi fost de acord să aranjeze un concurs pentru a-l angaja pe un apropiat al lui ""nea Petrică".
Jurnaliștii Realitatea PLUS l-au contactat pe Petre Daea pentru o reacție, însă Ministrul Agriculturii a declarat că este pe câmp, nu a ascultat până la capăt despre ce este vorba și a închis telefonul.