Grecia mai poate accesa o tranşă în valoare de 7,2 miliarde de euro din programul de ajutor financiar în sumă totală de 240 de miliarde de euro încheiat cu Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional în 2010, însă creditorii au condiţionat acordarea acestei tranşe de adoptarea unor reforme de austeritate.
Reprezentantul Greciei i-a anunțat pe partenerii din zona euro că ţara sa nu se va mai putea susţine financiar după 9 aprilie, caracterizând ca nerealist planul creditorilor de a nu debloca noi fonduri din împrumut în absenţa unui acord privind reformele.
În replică, oficialii din zona euro au declarat că nu sunt şanse ca Grecia să primească noi fonduri din împrumut până pe 9 aprilie, reiterând că Atena va trebui să ajungă la o înţelegere cu creditorii în privinţa reformelor.
Potrivit acestora, Grecia ar putea între timp să îşi suplimenteze lichidităţile accesând fondurile diferitelor instituţii ale statului, inclusiv ale companiilor cu capital de stat, chiar cu preţul emiterii de noi legi. Mai multe pe ZF.ro.