Inspectorii ANPC au reluat controlul la STB şi, după ce au verificat peste 700 de autobuze, troleibuze şi tramvaie, au scos temporar din circulaţie peste 80 dintre ele.
Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a întreprins, luni, o acţiune de verificare a modului în care Societatea de Transport Bucureşti (STB) - aflată în administrarea Primăriei Capitalei - a dus la îndeplinire măsurile dispuse de comisari în urma precedentului control care a verificat condiţiile de derulare a transportului comun în Bucureşti.
"Cerem scuze bucureştenilor! La ei ne gândim atunci când acţionăm! Pentru a redresa STB, trebuie curaj, proiecte şi predictibilitate. Este totul vechi! Dar de ce este şi murdar? Poate fi şi distrus, dar nu are logică să nu repari! Şi tot aşa! Mopuri, substanţe şi oameni prea puţini. Suntem urmăriţi de neputinţa unor căpetenii inutile!", a afirmat Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au realizat, aşadar, 15 acţiuni de control şi recontrol prin care au verificat 514 autobuze, oprind temporar până la remedierea abaterilor constatate 61 dintre acestea, 75 troleibuze, oprind temporar până la remedierea abaterilor constatate patru dintre ele, şi 176 tramvaie, oprind temporar până la remedierea abaterilor constatate 18.
Neregulile întâlnite în continuare la unele dintre mijloacele de transport în comun verificate au fost neigienizarea corespunzătoare a multora dintre vehicule (resturi alimentare, praf în strat grosier, rugină în exces, geamuri neigienizate, sistem de ventilare plin de praf), precum şi lipirea linoleumului sau înfiletarea şuruburilor slăbite, fiind realizate în timpul controlului, pentru ca mijloacele de transport să poată ieşi în traseu; existenţa unui sistem de iluminat interior parţial funcţional.
Mai mult de 85 de tramvaie nu sunt dotate cu rampă de acces pentru persoane cu dizabilităţi.
Unele vehicule aveau urme de uzură (elemente crăpate/lipsă, geamuri sparte, podea înfundată, şuruburi slăbite, linoleum dezlipit şi îndoi, scaune deteriorate, unele cu tapiţeria ruptă, uzată, neigienizată, îmbâcsită de praf, mânere lipsă, rupte, fără protecţie, scaune cu structură din lemn exfoliată, podea cu aplicaţii suplimentare de linoleum, ceea ce prezintă pericol de împiedicare, geamuri cu inscripţii (făcute de pasageri) cu marker permanent, care nu pot fi curăţate, cu burdufe deterioarate neigienizate corespunzător, vandalizate interior/exterior (tip graffiti), barele de susţinere având protecţia de poliuretan ruptă).
ANPC a descoperit utilizarea pentru igienizarea a unor materiale (cârpe, mopuri etc.) insalubre, a unor chiuvete pentru igienizarea materialelor cu rugină şi praf în exces, iar clădirea este deteriorată, aflată într-o stare avansată de degradare (ex: bucăţi de tavan lipsă, pereţii şi podeaua deteriorate, cu denivelări, căi de acces deteriorate etc.).
Se adaugă lipsa informaţiilor legate de traseu sau modalitatea de achiziţie a călătoriei, precum şi neafişarea autorizărilor RAR.
Acţiunea de control nu este încă finalizată, urmând a continua în zilele următoare.