Potrivit unui grafic transmis, miercuri, de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, se observă o creştere a numărului de apeluri la 112 care anunţă prezenţa unor urşi, inclusiv posibile atacuri ale acestora. În anul 2019 - 1.654 apeluri, în 2020 - 1.757 apeluri, în 2021 - 6.269 apeluri, în 2022 - 3.473 apeluri, iar de la începutul anului 2024 şi până în prezent - 2.264 apeluri.
O tânără în vârstă de 19 ani, din Iaşi, a fost ucisă, marţi, de un urs pe traseul Jepii Mici, salvatorii montani afirmând că fata atacată a fost târâtă şi sfâşiată de animal.
Recuperarea trupului acesteia a fost extrem de dificilă din cauza prezenţei în zonă a animalului, care ulterior a fost împuşcat.
„Având în vedere faptul că ursul prezenta pericol pentru salvatorii prezenţi la faţa locului, întrucât a încercat în repetate rânduri să îi atace, echipa de intervenţie constituită conform OUG 81/2021 a hotărât împuşcarea acestuia, lucru care s-a şi realizat", a informat, la acel moment, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova.