În prezent, aproximativ 7,5 milioane de europeni lucrează în alt stat membru, ceea ce reprezintă doar 3,1% din totalul forței de muncă. Aproximativ 700 000 de persoane se deplasează, în medie, anual, pentru a lucra într-un alt stat UE, ceea ce reprezintă un procent (0,29%) mult mai scăzut decât cele din Australia (1,5% între 8 state) sau SUA (2,4% între 50 de state).
Cu toate acestea, mobilitatea a crescut semnificativ în ultimii ani. Începând cu 2005, numărul lucrătorilor din UE activi în alt stat membru a crescut până la 4,7 milioane. Mai mult, intențiile de a migra au crescut de asemenea: numărul celor aflați în căutarea unui loc de muncă înregistrați pe portalul EURES a crescut brusc de la 175 000 în 2007 la 1 100 000 în 2013. Citește mai mult...