Prefectul Bogdan Cojocaru a declarat că din cei 1.106 pasageri din trenul care a tranzitat Republica Moldova 1.000 sunt cetăţeni azeri care şi-au continuat drumul cu trenul spre Bucureşti.
Pe drumul spre Bucureşti vor beneficia de asistenţă medicală oferită de Serviciul de Ambulanţă Iaşi şi ISUJ Iaşi. Totodată, fiecare pasager va primi alimente, apă şi fructe.
„Ieri am fost anunţaţi că va ajunge la Iaşi un tren cu peste 1.000 de persoane din Ucraina. Am discutat cu reprezentanţii tuturor instituţiilor cu atribuţii în gestionarea unei astfel de situaţii. Am ţinut legătura şi cu reprezentanţii societăţii civile, dar şi cu cei ai universităţilor ieşene.
Prin intermediul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a decis şi amplasarea taberei mobile a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi în zona Stadionului Tineretului. Le mulţumesc tuturor pentru implicarea de care au dat dovadă. Suntem în dispozitiv. Ne aşteptăm la creşterea numărului de refugiaţi din Ucraina”, a declarat Bogdan Cojocaru.