Numărul focarelor de pestă porcină crește alarmant. Datele din teren arată că săptămânal virusul se mai extinde cu 18 km. Până acum au fost ucişi circa 70 de mii de porci din 8 judeţe. Cei mai mulţi în Dobrogea şi în Nord-Vestul ţării
”Sunt afectate 97 de localitati pe teritoriul tarii. Avem in evolutii 545 de focare in diferite statii la care se adauga 29 de cazuri pozitive la mistreti. Încercam sa limitam expansiunea focarelor. Boala este periculoasa in primul rand prin imprevizibilitate si impredictbiitatea pe care o genereaza”, spune GERONIMO BRĂNESCU, șeful ANSVSA.
Specialiştii estimează că, în acest ritm, până la finalul anului, un milion de animale vor fi sacrificate. Iar situaţia pare scăpată de sub control.
”Nu avem cum sa gestionam milionul de porci sacrificati, si in astfel de situatii nu pot fi decat ingropati. În dotarea ANSVSA nu exista incineratoriu mobil. Acei porci ingropati si tratati cu substante chimice deosebit de toxice pot sa contamineze panza de apa freatică. ”S-ar putea sa apara multe imbolnaviri din apa contaminata”, a spus COSTEL STANCIU, preşedinte APC.
Estimările producătorilor din industrie arată că în 3 luni, importurile de carne de porc vor creşte semnificativ. La fel şi prețurile.
”În momentul de fata importam cam 55%-60% din necesarul de carne de porc. Probabil importurile vor creste cu 25%-30%. Mai mult ca sigur pretul carnii la raft va creste cu 5-7 procente. Vom asista la o crestre a preturilor. Daca porcul viu era 6-7 lei pe kg, probabil va ajunge la 10-11 lei kg”, a spus DRAGOŞ FRUMOSU, preşedinte Asociaţia Industriei Alimentare.
Oamenilor rămaşi fără animale li s-au promis despăgubiri. Până acum, însă, au fost achitate pierderii doar pentru 56 de dosare, alte 428 sunt în aşteptare. Bani primește şi cine anunță unde sunt animale bolnave. Câte 65 de lei pentru fiecare caz.
Cioloș, avertisment către Guvern
Preşedintele fondator al Mişcării România Împreună (RO+), Dacian Cioloş, a afirmat, vineri seara, într-o postare pe Facebook, că Guvernul a scăpat complet de sub control răspândirea pestei porcine africane (PPA), iar consecinţele sunt extrem de grave pentru România, deoarece consumatorii de pe piaţa europeană ar putea fi puşi în pericol şi îşi pot pierde încrederea în produsele agroalimentare româneşti, relatează Agerpres.
"Din păcate, Guvernul a scăpat complet de sub control - pentru că epidemiile nu răspund la controlul politic - răspândirea pestei porcine africane. Consecinţele sunt extrem de grave pentru România, pentru fermierii români, pentru industria zootehnică şi cea alimentară locale. Aşa se întâmplă când laşi gestionarea unei crize pe mâna unor politruci cocoţaţi în funcţii pe cu totul alte criterii decât cele profesionale. Un întreg sector zootehnic şi alimentar în care s-au investit sume importante atât din bugetul naţional cât şi din cel european pentru a deveni competitiv poate fi compromis pe termen lung din incompetenţă. Dacă profesioniştii din minister şi agenţii nu sunt lăsaţi să-şi facă treaba măcar acum, când deja este târziu, consumatorii şi instituţiile de pe piaţa europeană îşi pot pierde încrederea în produsele agroalimentare româneşti pentru că va exista suspiciunea că nu suntem în stare să gestionăm crizele şi am putea pune în pericol consumatorii europeni", a spus Cioloş.
Diseminarea virusului ar fi fost evitată, în opinia fostului ministru al Agriculturii şi comisar european pentru Agricultură, dacă încă de la apariţia primei suspiciuni de PPA în Delta Dunării la nivelul Cabinetului prim-ministrului s-ar fi înfiinţat o celulă de criză pentru gestionarea situaţiei şi dacă ar fi fost preluate practicile Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) demonstrate de specialiştii români în Republica Moldova în anul 2016.
"Atunci, Moldova a cerut sprijinul României care a trimis specialişti din ANSVSA peste graniţă şi au ajutat la izolarea focarelor de acolo pentru că altfel era şi România în pericol. Am acţionat preventiv în iulie 2016, am luat măsuri de urgenţă ca să preîntâmpinăm pătrunderea bolii pe teritoriul României mai ales din Ucraina şi Republica Moldova. ANSVSA a informat oficial despre pericol şi procedurile de urmat, inclusiv Comisia de Agricultură din Parlament din care făcea parte şi domnul Petre Daea, actualul ministru al Agriculturii", a amintit Cioloş.
El a menţionat, de asemenea, că Guvernul nu a solicitat la timp Comisiei Europene sumele necesare aplicării măsurilor de prevenţie şi eradicare a PPA, precum şi cele necesare despăgubirii fermierilor şi că există mecanisme financiare care ar fi putut sprijini fermierii afectaţi de focarele de PPA.
Fostul comisar european pentru Agricultură a spus că fermierii sunt nemulţumiţi de modul în care Guvernul a reacţionat după apariţia focarelor de PPA şi că, potrivit acestora, decizia de sacrificare a suinelor a indus o stare de teamă în rândul populaţiei din mediul rural.
"Oamenii ascund animalele, sacrifică porcii, totul se derulează în degringoladă în lipsa informaţiilor şi a proastei comunicări. (...) În fermele din focar, timp de 6 luni nu se mai poate repopula, angajaţii din ferme pleacă, furajele sunt contaminate, fermierii au credite bancare de rambursat", a afirmat Dacian Cioloş.