Valentin Corjescu Victor, administrator și totodată patron al Școlii de Șoferi AMSO din Sibiu a fost reținut joi de către polițiștii de la Serviciul Județean Anticorupție Sibiu pentru trafic de influență.
Acesta primea bani de la cursanții școlii de șoferi ca să intervină pe lângă examinatori pentru a trece proba practică la examenul de obținere a permisului auto.
Procurorii spun că Valentin Corjescu Victor, în calitate de administrator al şcolii de şoferi aparţinând S.C. Amso S.R.L. Sibiu, a pretins numiţilor BP şi DDM, suma de 200 Euro şi respectiv, 400 Euro pentru a-şi exercita o pretinsă influenţă asupra examinatorilor din cadrul Instituţiei Prefectului – S.P.C.R.P.C.Î.V. Sibiu, în vederea determinării acestora din urmă să îi declare admişi în momentul susţinerii probei practice a examenului de dobândire a permisului de conducere.
Suspectul a pretins şi a primit de la doi cursanţi suma de 200 de euro pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici abilitaţi în examinarea cunoştinţelor practice ale candidaţilor la obţinerea permisului de conducere spre a-i determina să îi declare admişi pe aceştia.
I-au făcut flagrant
La data de 29.03.2017, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Sibiu, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au surprins în flagrant primirea de către Valentin Corjescu Victor, a sumei de 400 de euro de la cursantul DDM, pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici abilitaţi în examinarea cunoştinţelor practice ale candidaţilor la obţinerea permisului de conducere spre a-i determina să îl declare admis pe acesta la testare.
Urmare a probatoriului administrat, prin ordonanţa din data de 30.03.2017, a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii faţă de suspectul CVV, pe o durată de 24 ore, scrie OradeSibiu.ro.