Pompierii vâlceni au făcut evacuări pe o rază de siguranță, sâmbătă dimineață, pe DN 7, în zona localității Racovița de pe Valea Oltului, în urma unui accident în care au fost implicate o cisternă GPL și un TIR care transporta medicamente.
Nu există scurgeri GPL, dar a curs motorină pe carosabil.
În urma accidentului nu au rămas persoane încarcerate, dar unul dintre șoferi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit ISU Rm Vâlcea, traficul în zonă este complet blocat.
”Echipajele de la Stația Brezoi au sosit la fata locului, au stabilit un perimetru de siguranță și au evacuat persoanele din zonă. În urma recunoașterii și a măsurătorilor efectuate cu dozimetrul din doatare, nu sunt scurgeri de GPL sau depășiri ale valorilor normale. Pe carosbil sunt scurgeri de motorină”, a transmis ISU Râmnicu Vâlcea.
La intervenție s-au deplasat pompieri de la Stația Brezoi, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj CBRN de la Detașamentul de Pompieri Rm.Valcea.