În urma activităților, au fost descoperite și ridicate 1,6 kg de canabis, 5 tractoare agricole, 34 de antene GPS, 60 de monitoare, 5 stații RTK, 10 calculatoare pentru tractoare și 30 de cabluri.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2021 – prezent, persoanele bănuite ar fi săvârșit mai
multe infracțiuni de furt calificat din societăți comerciale agricole, de unde aceștia ar fi sustras echipamente GPS și utilaje agricole.
Au fost puse în executare 6 mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, pentru audieri.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română.
La activități au participat polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Poliției Orașului Fundulea, Poliției Orașului Lehliu Gară, Poliției Municipiului Călărași, Poliției Municipiului Oltenița, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic, precum și Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.
De asemenea, au participat polițiști din județele Tulcea, Constanța, Brăila, Vaslui, Iași, Neamț, Brașov, Satu Mare, Dâmbovița, Dolj, Mehedinți și Prahova și luptătorii Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.