Potrivit surselor Realitatea PLUS, sunt descinderi de amploare la o clinică de înfrumusețare din Capitală, într-un dosar de înșelăciune.
Până în acest moment, nu au fost furnizate informații cu privire la modul în care acționau reprezentanții clinicii, dar nici despre ce prejudiciu ar fi vorba. Nu se știe nici dacă ar fi vorba de alte fapte, precum cele de malpraxis.
Mai multe persoane care au venit astăzi să beneficieze de servicii în această clinică au fost rugate să se reprogrameze și au fost întoarse de la intrare de polițiști.
Acestea ar fi primit pliante pe stradă în care se li se spunea că vor beneficia de 5 ședințe gratuite în cadrul clinicii, urmând ca apoi, dacă vor fi mulțumite de acestea, să le achite.
Rămâne de văzut ce răspuns vor oferi autoritățile cu privire la aceste percheziții.