Surse judiciare au precizat, pentru Mediafax, că două maşini ale DNA, însoţite de alte trei ale Jandarmeriei, au plecat din sediul Direcţiei, în jurul orei 17.45 și că anchetatorii urmează să facă percheziţii la mai multe adrese din Capitală, una dintre acestea având legătură cu Dumitru Iliescu.
Deputatul PSD, Viorel Hrebenciuc, a fost anunţat, luni, de procurorii DNA că este urmărit penal într-un nou dosar, în care este acuzat de instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi cumpărare de influenţă. Mai exact, potrivit DNA, Hrebenciuc ar fi aflat informaţii din interiorul DNA, cu ajutorul fostului şef al Serviciului Protecţie şi Pază (SPP) Dumitru Iliescu, acesta cerând şi obţinând de la un angajat al Direcţiei informaţii despre interceptarea deputatului.
În acelaşi dosar, Dan Şova este urmărit penal pentru trafic de influenţă.