Perchezițiile efectuate de Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti – Serviciul Antidrog și procurorii DIICOT Ploieşti.
13 persoane duse, în vederea audierii, la sediul DIICOT Ploieşti. Dintre acestea, 7 sunt din judeţul Prahova, 6 din judeţul Mehedinţi, potrivit comunicatelor transmise de DIICOT şi Poliţia Prahova.
Gruparea infracţională este formată din 8 persoane, specializată în cultivarea şi traficul de canabis, şi care acţiona pe raza celor 3 județe.
„O parte dintre droguri erau vândute unui dealer din judeţul Prahova, care la rândul său comercializa substanţele ilicite către diferiţi consumatori şi dealeri de pe raza judeţului. Anterior percheziţiilor, în dimineaţa zilei de 29.08.2021, a fost efectuată o acţiune de prindere în flagrant pe raza judeţului Prahova, ocazie cu care unul dintre membrii grupării a fost depistat în timp ce deţinea cantitatea de aproximativ 250 grame canabis destinată comercializării”, precizează anchetatorii.
În urma percheziţiilor a fost descoperită o cultură de canabis și au fost ridicate peste 200 de plante de diferite dimensiuni, cultivate atât în interior, cât și afară, precum și lămpi de iluminat şi alte ustensile folosite pentru cultivare. Oamenii legi au mai ridicat și 1 kg de canabis pregătit pentru vânzare, diferite sume de bani şi telefoane mobile.