Percheziții în București - Mai multe bancnote de 500 de euro falsificate au fost puse în circulație - Prejudiciu uriaș

Perchezitii
Perchezitii

Patru percheziţii au avut loc miercuri dimineaţă, în Bucureşti într-un dosar vizând punerea în circulaţie de bancnote de 500 de euro falsificate. Conform anchetatorilor, 486 de bancnote false au fost încărcate în bancomatele unei bănci, prejudiciul fiind de aproximativ 240.000 de euro. Dintre acestea, doar şase bancnote ar fi fost reţinute de aparatele multifuncţionale, restul fiind acceptate, din cauza calităţii superioare a contrafacerii.