Potrivit unui comunicat al DIICOT Iaşi, pentru alte 9 persoane, acuzate de aceleaşi infracţiuni, procurorii au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 zile.
Procurorii au efectuat, miercuri, în acest dosar, 22 percheziţii domiciliare în Iaşi, Neamţ şi Bacău.
„În cauză s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2017 până în prezent, membrii grupului infracţional organizat au sustras, pe timp de noapte, utilaje agricole şi autoturisme de la diferite persoane fizice sau juridice de pe teritoriul statelor Uniunii Europene. Ulterior, aceştia, în mod direct sau prin intermediul unor interpuşi, au introdus utilajele şi autoturismele pe teritoriul României, după falsificarea documentelor de provenienţă şi de proprietate ale acestora.
Documentele falsificate au fost prezentate autorităţilor din România, atât în vederea trecerii frontierei de stat, cât şi în vederea omologării şi înmatriculării utilajelor şi autoturismelor sustrase, după ce în prealabil acestora le-au fost modificate (şterse şi reinscripţionate) seriile de şasiu pentru a corespunde celor din actele contrafăcute”, precizează comunicatul DIICOT.
Anchetatorii au menţionat că după introducerea pe teritoriul României, utilajele şi autoturismele erau comercializate către diverse persoane fizice sau juridice.
Prejudiciul estimat a fi produs prin activitatea infracţională a grupului este de aproximativ 1,5 milioane euro.
„În urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate: suma de aproximativ 30.000 lei, 5 permise de conducere falsificate, cărţi de identitate autoturisme în alb (ţară de provenienţă Italia), 22 de autoturisme (Mercedes, Maserati, BMW, Jeep, Fiat, Range Rover etc.), 17 tractoare şi utilaje agricole (Massey Ferguson şi alte mărci italiene), 2 motociclete Harley Davidson. Valoarea totală a bunurilor ridicate în cauză este de aproximativ 1.000.000 euro”, informează comunicatul DIICOT.
La sediul DIICOT Iaşi au fost conduse, în vederea audierii, 13 persoane, dintre care 4 au fost reţinute pentru 24 ore iar pentru 9 a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Inculpaţii cu privire la care s-a dispus măsura reţinerii vor fi prezentaţi joi Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.