Bărbatul acuzat că a practicat fără drept meseria de dentist în comuna Gruiu le-a spus poliţiştilor că nu profesa şi că face nişte cursuri medicale, precizând că soţia sa este medic stomatolog, însă nici ea nu practica în ultima perioadă această meserie.
Anchetatorii nu au luat nicio măsură preventivă împotriva bărbatului, având în vedere că pe numele acestuia nu au fost depuse, până acum, plângeri.
Bărbatul a fost audiat, timp de peste trei ore, sâmbătă seară, la Poliţia Snagov.
Polițiștii au făcut percheziţii la locuinţa unui bărbat de 50 de ani, care a practicat meseria de dentist pentru locuitorii comunei Gruiu, fără a avea acest drept, în cauză fiind deschis dosar penal, anunţă Poliţia Ilfov.
Au fost găsit ustensile de stomatologie și medicamente specifice în casa bărbatului, deși acesta nu avea drept de practică în domeniu. Potrivit Realitatea TV, bărbatul ar fi zidar de profesie.
Pe numele zidarului care s-a dat drept dentist nu a fost depusă nicio plângere. El a fost pus în libertate în cursul serii. El riscă închisoare între 3 luni și 1 ani, pentru exercitarea fără drept a unei profesii. În comuna Gruiu, bărbatul e cunoscut drept "Costel zidarul" sau Dentistul. Localnicii spun că, de fapt, soția lui a fost stomatolog, dar nu a mai profesat din cauze medicale.
Bărbatul bănuit, în vârstă de 50 de ani, din comuna Gruiu, judeţul Ilfov, ar fi desfăşurat activităţi specifice profesiei de dentist, pentru locuitorii comunei Gruiu, fără a avea acest drept, arată reprezentanţii Poliţiei Ilfov.
În cauză a fost deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de exercitare a unei profesii fără drept.
Potrivit primelor informații furnizate de poliție, soția bărbatului ar fi activat ca dentist, în timp ce bărbatul nu ar fi avut niciun job în ultima perioadă.