Surse judiciare au declarat că în cauză au fost emise cinci mandate de aducere, patru pentru agenți de poliție din cadrul Poliției Filipeștii de Pădure și unul pentru un agent din cadrul Poliției Băicoi, potrivit Agerpres.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la abuz în serviciu, instigare la fals intelectual, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la fals intelectual.
Conform surselor citate, infracțiunile au legătură cu atribuțiile respectivilor agenți pe linie de poliție rutieră, iar faptele au fost comise în cursul anului 2015.