Medicul Lidia Popescu a declarat joi că aceștia nu mai necesită îngrijiri medicale, dar nu pot fi lăsați în stradă fiindcă s-ar îmbolnăvi și ar ajunge din nou, cu mult mai multe complicații, în patul de spital, scrie Agerpres.
'Este o situație tristă, dar trebuie făcut ceva. Menținerea unui pacient în spital înseamnă cheltuieli în plus și conform noilor reglementări unitatea spitalicească trebuie să justifice rata de ocupare a paturilor contractate cu finanțatorii — Casa Județeană pentru Asigurări de Sănătate și Consiliul Județean Mehedinți. Ceea ce facem noi este este uman, dar alte instituții ar trebui să intervină pentru soluționarea problemei', a precizat Popescu.
Potrivit sursei citate, fenomenul înregistrat a fost dezbătut și în cadrul unei ședințe pe care medicii mehedințeni și liderii sindicali au avut-o cu reprezentanții Ministerului Sănătății pentru identificarea unei soluții, astfel încât viața și sănătatea acestor categorii de pacienți să nu fie puse în pericol.