Protocolul, semnat pe 21 octombrie, prevede că evenimentul, organizat în zona Catedralei de pe dealul Mitropoliei, se va desfășura în perioada 25 - 27 octombrie, în intervalul 07:00 - 23:00.
În document se precizează că ”în contextul pandemiei de Sars-Cov 2 pe teritoriul României, organizatorul are obligaţia respectării prevederilor Legii nr. 55/2020, HG 856/2020, Ordinului comun al Ministerului Culturii și Ministerului Sănătății, asumându-și întreaga responsabilitate pentru organizarea evenimentului”, transmite hotnews.
La activitate vor participa numai persoane din Municipiul București (...) Pentru aceasta, organizatorul va institui puncte de filtrare a participanților în zonele de acces / ieșire a publicului (piciorul pantei, sensul de urcare/coborâre, bd 11 iunie, în zona de acces a coloanei de credincioși. În zona acestor filtre se va realiza triajul observațional al participanților.
Persoanele organizate pe rândul de așteptare vor beneficia de marcaje la fiecare 1,5 metri, iar pe stâlpii gardului vor fi amplasate anunțuri cu privire la păstrarea distanței și respectarea normelor igienico-sanitare.
Pentru buna desfășurara a evenimentului vor fi aplicate următoarele restricții, cu sprijinul poliției locale:
- din 24 octombrie, orele 16:00, până la încheierea evenimentului, se va interzice complet staționarea autovehiculelor pe Dealul Mitropoliei, pe ambele sensuri de circulație, precum și pe platoul de la baza aleii Dealului Mitropoliei.
- din 25 octombrie, orele 16:00, până la încheierea evenimentului, se va interzice staționarea autovehiculelor pentru instituirea coloanelor de credincioși pe bd Regina Maria, respectiv strada 11 Iunie, pe trotuar.
Reamintim că decizia privind limitarea accesului credincioșilor la astfel de evenimente a fost luată în contextul necesității evitării aglomerărilor, pentru reducerea riscului de transmitere a noului coronavirus.
Citește și ”Anchetă după pelerinajul de sf. Parascheva. Jandarmi cercetați după îmbulzeala de la raclă”