Un bărbat în vârstă 44 de ani, din Brăila, agent de pază la Spitalul de Psihiatrie, a sunat la numărul de urgenţă 112. Acesta a reclamat faptul că a fost înjunghiat cu un cuţit tip briceag, în zona feţei, de către un bărbat.
La fața locului au intervenit polițiștii și au stabilit că atacatorul este un brăilean în vârstă de 27 de ani, care a intrat în conflict cu paznicul. Agresorul voia să-şi viziteze o cunoştinţă, internată în spitalul de la Piaţa Concordiei, însă agentul de pază nu l-a lăsat să intre în curte, spunându-i că programul de vizită s-a încheiat. Astfel, tânărul şi-ar fi încercat din nou norocul de a intra în spital pe poartă odată cu o ambulanţă ce adusese un pacient, numai că paznicul l-a zărit la timp şi l-a oprit, moment în care tânărul l-a atacat cu un cuţit, rănindu-l pe agentul de pază în zona feţei, deasupra arcadei, apoi l-a muşcat de mână.
Conform obiectivbr.ro, polițiștii au întocmit pe numele cuţitarului dosar penal pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi port fără drept de obiecte periculoase.