După creșterea alarmantă a indicelui de infectare în mai multe orase din zona Lombardia, autoritățile au luat decizia de a le introduce în zona roșie. Prevederea a fost semnată de guvernatorul Attilio Fontana, după o consultare cu reprezentanții Ministerului Sănătății. Scopul principal este limitarea răspândirii pandemiei.
Vizate de restricții sever sunt localitățile Viggiù (Varese), Mede (Pavia), Castrezzato (Brescia) și Bollate (Milano). Astfel, începând de astăzi, de la ora 18:00, vor fi oprite toate activitățile comerciale neesențiale, iar barurile și restaurantele vor fi închise.
În plus, activitatea școlară a elevilor de școală primară și secundară din aceste municipalități se va muta în online, măsura fiind valabilă și în cazul grădinițelor și școlilor, potrivit stiridiaspora.ro.