Un joc stupid a pus viaţa a cinci elevi de clasa a şasea în primejdie. Vinerea trecută, copii s-au jucat, la şcoală, într-o pauză, “ Leşinul”. Aceştia şi-au ţinut respiraţia până şi-au pierdut cunoştinţa, au căzut şi s-au lovit la cap.
„Copiii au avut o evoluţie bună pe durata spitalizării, nu au înregistrat complicaţii. Au fost monitorizaţi şi supravegheaţi clinic. Al cincilea copil va fi externat mâine deoarece are nevoie de consult de psihiatrie şi o consiliere psihologică. În acest moment nu putem spune dacă vor exista consecinţe, ei vor fi chemați la consult periodic", a afirmat Tamara Solange Roşu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” Iași.
Pentru că unul dintre copiii care au ajuns la spital este dintr-un centru de plasament, şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a luat măsuri.
"O dată cu ajungerea în centru urmează să intre într-un program de consiliere împreună cu psihologul şi asistentul social. De asemena şi pentru ceilalţi copii care sunt în centru şi care au relative tulburări de comportament vom iniţia un astfel de program de consiliere psihologică vis-a-vis de periculozitatea unor jocuri de acest gen", a precizat Tiberiu Bantaş, purtător de cuvânt al D.G.A.S.P.C. Iaşi.
Politiştii au început o anchetă în acest caz şi s-a deschis dosar penal pentru loviri şi alte violenţe. În plus, la nivel national a fost demarată în şcoli o campanie de informare despre jocurile periculoase.