România este în stare de şoc în urma valului de decese de sâmbătă şi duminică, ca urmare a tragediei Colectiv. În acest timp, Patriarhul îşi vede de vechile activităţi.
PF Daniel a primit, sâmbătă, la Rădăuţi, diploma de cetăţean de onoare al judeţului Suceava, din partea şefului CJ Cătălin Nechifor, la trei zile după ce le cerea iertare tinerilor dacă nu a reuşit să le transmită mesajul potrivit privind slujbele ţinute în biserică pentru victimele de la Colectiv.
Primirea distincţiei are loc în contextul în care PF Daniel a fost criticat dur în spaţiul public pentru atitudinea în urma incendiului al cărui bilanţ a ajuns, sâmbătă, la 41de morţi.
Consiliul Judeţean Suceava a decis, în urmă cu două săptămâni, să ofere titlul de cetăţean de onoare al judeţului patriarhului BOR pentru activitatea sa, în special pentru sprijinul acordat judeţului, iar diploma i-a fost înmânată, sâmbătă, la Rădăuţi, unde PF Daniel a sfinţit biserica Mănăstirii "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului".
Diploma a fost scrisă pe sticlă, de către maici de la Mănăstirea Dragomirna, rama fiind sculptată în lemn de cireş.
PF Daniel a oferit, la rândul său, stareţului Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi, Iustin, Crucea Patriarhală ca recunoştinţă pentru contribuţia importantă la construcţia Mănăstirii "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" şi pentru edificarea aşezământul pentru copii "Sf. Ierarh Leontie" din Rădăuţi, unde sunt îngrijiţi circa 140 de copii aflaţi în situaţii dificile.
Totodată, PF Daniel i-a înmânat stareţului Mănăstirii Bogdana un plic cu o sumă de bani pentru sprijinirea funcţionării aşezământului de copii.
Patriarhul BOR a oferit şi preşedintelui CJ Suceava, Cătălin Nechifor, medalia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" pentru contribuţia sa la funcţionarea aşezământului.
PF Daniel a fost aşteptat, vineri, la Suceava pentru a merge apoi la Rădăuţi, însă aeronava în care se afla nu a putut ateriza pe aeroportul sucevean din cauza ceţii, astfel că a aterizat la Bacău, potrivit MEdiafax.