"La împlinirea celor șase luni de la tragicul eveniment din clubul Colectiv în urma căruia și-au pierdut viața 64 de tineri, Patriarhia Română își exprimă încă o dată compasiunea față de familiile îndoliate și se roagă pentru odihna sufletelor celor trecuți la Domnul din cauza incendiului", se arată într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
Conform sursei citate, întrucât cele șase luni se împlinesc la 30 aprilie, în Sâmbăta Mare, zi în care potrivit rânduielilor liturgice nu se oficiază slujbe de pomenire, Arhiepiscopia Bucureștilor va organiza un parastas în fața Clubului Colectiv pe data de 9 mai, la ora 12,00, prima zi în care se pot oficia astfel de slujbe după sărbătoarea Sfintelor Paști.
La această ceremonie sunt așteptați părinții, rudele și toți cei apropiați victimelor de la Colectiv, se arată în comunicat.
Patriarhia menționează că sâmbăta trecută au fost oficiate slujbe de pomenire pentru victimele din Colectiv în bisericile parohiilor din care aceștia au făcut parte și în cimitirele unde sunt înmormântați.