- „Eu nu am decât păcate mărunte,” zise într-o zi un creştin.
Altul, mai avansat în credinţă decât el, i-a răspuns:
- „Păcatele cărora le zici mărunte, sunt întocmai ca şi picăturile de ploaie. Ele sunt mici, dar dacă se adună multe la un loc, pot îneca pământul şi pot prăpădi tot ce află în cale. Sau se aseamănă cu fulgii de zăpadă, care vor fi ei uşori, dar, dacă se adună mulţi la un loc, e prăpăd... Aşa e şi cu păcatele noastre, cele zise mărunte... Se adună, se adună, până ce ne prăpădesc sufletul.? Şi creştinul cel uşuratic n-a mai avut ce răspunde.
Citește continuarea pe realitateaspirituala.net.
