Ceea ce acest bărbat a văzut poartă denumirea de "păr de înger". În anul 1960, Forţele Aeriene ale Statelor Unite au demarat o investigaţie cu privire la fenomenul OZN-urilor ca un răspuns la cererile publicului. În cadrul acestuia a fost examinat această apariţie a "părului de înger" sub auspiciul materialelor depozitate în interiorul unui OZN, şi acesta a fost definit drept un material fibros care se aşterne în cantităţi mari, dar dispare într-un timp foarte scurt.
Totuşi, în cazul lui Peter, misterul nu a durat mult, căci la câteva zile după apelul său, un bărbat a afirmat că maşina sa a fost acoperită cu sute de păienjeni mici, iar concluzia acestuia a fost că acea pânză provenea de la aceştia. Cu toate acestea, foarte mulţi cercetători consideră că aceste pânze au o origine extraterestră, iar unul dintre aceştia, Brian Boldman, a încercat să facă o sinteză a tuturor acestor momente în care acest fenomen a apărut, precizând că au existat 225 de cazuri încă din anul 679 e.n.m până în 2001, motivând că în 50% din aceste situaţii au fost observate şi OZN-uri.
Apectul cel mai problematic este reprezentat de faptul că aceste pânze dispar foarte repede, aşa că cercetătorii nu au altă variantă decât să discute şi să culeagă informaţii de la martori.
Sursa: descopera.ro