Însă, când aceasta a început să crească considerabil, ambii părinți au început să se panicheze. În urma unor controale medicale, fetița a fost diagnosticată cu neuroblastom în stadiul 3.
Practic, în interiorul burții fata avea o tumoare imensă care se dezvolta rapid și care cântărea într 6 și 8 kilograme.
"La razele X se putea vedea o masă extrem de mare, albă, în interiorul ei. Când ne-au spus câ e vorba de o tumoare am încremenit. Toată lumea se uita ciudat la ea pe stradă, ne întreba dacă este însărcinată. A fost cumplit", spune mama ei, potrivit dalymail.co.uk.
Din nefericire starea micuței Rosannah nu se îmbunătățește deloc, deoarece ședințele de chimioterapie nu dau rezultate.
Din cauza tumorii corpul ei secretă o cantitate mare de adrenalină, fapt care îi face inima să bată într-un ritm alert.