PÎCCJ susține că prin această decizie CCR confirmă că OUG 13/2017 nu a produs niciun fel de efecte.
"Abrogarea Ordonanței de urgență nr. 13/2017 a avut drept consecință reinstaurarea cadrului constituțional în care își exercită atribuțiile sistemul judiciar. Decizia Curții Constituționale de respingere ca inadmisibilă a excepției confirmă că Ordonanța nr. 13/2017 nu a produs nici un fel de efecte. În acest context, apreciem că rolul constituțional al Ministerului Public de reprezentare a intereselor generale ale societății, de apărare a ordinii de drept și a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor poate fi realizat pe deplin", se arată în comunicatul remis de Parchetul General.
Curtea Constituţională a respins, joi, sesizarea Avocatului Poporului privind OUG 13, ca fiind inadmisibilă, întrucât nu mai avea obiect: între timp, ordonanţa fusese abrogată, a anunţat preşedintele Curţii, Valer Dorneanu.