Conform apicultorilor din județul Hunedoara, populația de albine a scăzut cu 20%, din cauza unui parazit care se hrănește cu sângele acestora, determinându-le să părăsească stupul. Efectivele afectate au fost, în special, cele asupra cărora nu s-au efectuat tratamente corespunzătoare sau acestea s-au aplicat tardiv, potrivit agrointeligenta.ro, care citează Radio Timișoara.
Parazitul Varroa jacobsoni este cel mai des întâlnit parazit al stupului, iar problema ar putea deveni gravă la nivel național.
„Anul trecut a fost o infestare foarte mare cu Varroa. Apicultorii (...) au minimalizat problema și au început tratamentele târziu. Foarte multe familii la ora asta au dispărut”, a declarat vicepreședintele Asociației Crescătorilor de Albine Hunedoara, Tiberiu Korb.
România este fruntașă în Europa în ceea ce privește producția de miere. Țara noastră se situează pe locul doi în topul țărilor membre ale Uniunii Europene ca număr de stupi, arată datele publicate de Eurostat.
În Australia, "vampirul stupului" a făcut ravagii în 2022, milioane de albine fiind eutanasiate pentru a preveni răspândirea lui.