O persoană a fost atacată, joi, de un urs în localitatea Moroieni. Locuitorii din zonă au fost avertizați de prezenta animalului sălbatic prin mesaj RO-ALERT, informează ISU Dâmboviţa.
Un echipaj SMURD de prim ajutor a fost chemat să intervină de urgență în localitatea dâmbovițeană. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, informează dbonline.ro.
"Intervenţie în cazul unei persoane atacate de un urs în localitatea Moroieni. Intervine Garda Fieni cu un echipaj SMURD", precizează ISU Dâmboviţa, fără a da detalii despre starea victimei.
Şi zona turistică Padina-Peştera aparţine de localitatea Moroieni, iar celor aflaţi aici le-a fost transmis un mesaj de avertizare RO-ALERT.
"Având în vedere perioada concediilor şi afluxul de turişti din zona montană s-a emis mesaj RO-ALERT privind prezenta unui urs (măsuri de autoprotecţie) pentru zona montană a judeţului Dâmboviţa", mai anunţă ISU Dâmboviţa, potrivit agerpres.ro.