"Coșuri de pe primărie au căzut pe mașini. Este o clădire veche, de cel puțin 100 de ani, era prevăzută cu coșuri pentru sobe. Intensitatea și durata au fost mai mari decât ieri” a declarat primarul din Târgu-Jiu, Marcel Romanescu.
Primăria Târgu Jiu a fost evacuată.

Și la Motru a fost panică în urma cutremurului. Primarul Cosmin Morega spune că la clădiri n-au fost înregistrate probleme majore, dar a decis ca o comisie să le verifice pe fiecare în parte. Edilul își dorește expertizarea tehnică a tuturor imobilelor, în special a blocurilor, potrivit Radio Infinit Tg.Jiu.