O femeie şi fiul ei au mers astăzi la spitalul gălăţean să ducă mâncare unei rude internate la Neurologie. Când au intrat în salon, patul pacientei în vârstă de 61 de ani era gol. Iniţial, au crezut că ruda lor a fost mutată în altă încăpere.
Sora pacientei decedate a declarat, pentru REALITATEA TV: "De vineri noaptea şi până luni, la ora 12, nu ne-a anunţat nimeni. E posibil să anunţe pe altcineva? Nu are pe cine să anunţe. Excludem varianta asta".
Rudele au făcut o plângere la conducerea Spitalului de Urgenţă şi cer ca responsabilii să fie sancţionaţi.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului explică: "O să anchetăm dacă a fost sunată sau nu că se întâmplă de foarte multe ori să sună şi să nu răspundă. Vorbim despre o pacientă cu un prognostic foarte grav, transmis nepotului de către medicul curant".
Şi reprezentanţii Colegiului Medicilor spun că un deces trebuie anunţat familiei în cel mult 24 de ore de la eveniment. Trupul neînsufleţit al femeii va sta în continuare la morgă până când familia va avea toate actele necesare înmormântării.