După o lună de investigaţii, întâlniri, vizite la laboratorul din Wuhan, China, acolo unde a fost identificat pentru prima dată virusul, acuzaţia că acesta ar fi fost creat de oameni se dovedește nefondată.
Peter Ben Embarek, şeful echipei de investigaţie OMS: Cercetările noastre arată că ipoteza unui incident în laborator este extrem de improbabilă pentru a explica cum a ajuns virusul la populaţia umană.
Chiar dacă a picat ipoteza cu laboratorul, echipa de cercetători a OMS are alte patru căi de investigare. Prima este cea a unui animal gazdă iniţial care a transmis virusul la un animal intermediar în contact apropiat cu omul.
Peter Ben Embarek: Rezultatele noastre preliminare arată că introducerea printr-o specie intermediară gazdă este cea mai probabilă ipoteză, este cea care va necesita mai mult studiu şi cercetare specifică.
O a doua ipoteză ar putea-o constitui animale intermediare, inclusiv carne refrigerată sau congelată din pieţele din Wuhan, fără a se exclude carnea din import.
A treia teorie spune că virusul a trecut direct de la animal la om, cu principal suspect liliacul, însă omul şi liliacul nu intră în strâns contact.
Partea chineză înaintează ca ipoteză plauzibilă, chiar probabilă apariţia noului coronavirus din carnea congelată importată. Teoria se bazează şi pe faptul că SARS-CoV-2 rezistă timp îndelungat la temperaturi foarte joase.