Doar șapte din cele 6.293 de școli au transmis documentele către inspectoratele școlare. Unitățile de învățământ mai au la dispoziție doar o zi pentru a trimite documentația completă către aceste inspectorate, documentație care, ulterior, va fi trimisă mai departe către Ministerul Educației. Acesta din urmă va analiza situația și va realiza o evaluare.
Directorii unităților de învățământ trebuie să trimită date exacte referitoare la numărul de elevi care pot reveni, fizic, la școală și, mai mult decât atât, numărul de profesori necesari pentru a fi acoperite toate orele.
De asemenea, directorii trebuie să precizeze și de câte spații au nevoie pentru a primi toți elevii la cursuri, și asta pentru că, din toamnă, nu vom mai avea clase de 35 de elevi. După cum au anunțat deja autoritățile din domeniu, numărul de elevi într-o clasă va fi diminuat pentru a putea fi respectate normele de distanțarte fizică.
Potrivit informațiilor de până acum, școala va începe pe 14 septembrie, unitățile de învățământ urmând să funcționeze după trei scenarii:
- scenariul verde presupune ca toți elevii să revină, fizic, la cursuri;
- scenariul galben presupune ca elevii să învețe atât online, cât și fizic, la școală, prin rotație;
- scenariul roșu înseamnă că toate orele se vor desfășura în regim online
În acest moment, potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică (GCS) referitoare la numărul de infectări din ultimele două săptămâni, Argeșul, dar și alte nouă județe, printre care Ilfovul și Capitala, ar funcționa după scenariul galben.
Vom știi exact cum se vor desfășura oreșle și de ce scenarii vor ține cont unitățile de învățământ abia pe data de 1 septembrie.