Anunțul a fost făcut chiar de președintele consiliului județean Olt, Marius Oprescu, care a declarat că sportivii, dar și olimpicii vor fi premiați cu siguranță în ianuarie 2024.
„Aşa cum ştiţi, a apărut o ordonanţă care ne blochează să facem angajamente pe ultimele două luni. Asta nu înseamnă că de la 1 ianuarie toate aceste angajamente – nu sunt ca să blocheze UAT-urile, ci sunt ca statul român să se încadreze în ţinta de deficit asumată la CE – atunci când nu mai există acea ordonanţă care ne obligă să nu facem angajamente pe final de an, probabil în prima şedinţă de consiliu, vom avea cele două hotărâri în ceea ce priveşte atât olimpicii, şi sunt în jur de 800 de olimpici cât şi profesori care trebuie premiaţi şi deja noi avem această situaţie. În jur de 200.000 lei vor fi plătiţi către aceşti olimpici. Cu siguranţă, ea (premierea n.r.) va fi făcută în ianuarie, începutul lunii februarie, atât pentru sportivi, cât şi pentru olimpici”, a declarat Marius Oprescu, citat de edupedu.
Câte ore de post sunt necesare pentru a reduce senzația de foame. Secretul senzației de sațietate
Mai mult, în contextul ordonanței privind reducerea cheltuielilor bugetare, Primăria Slatina a anulat programul de primire a circa 2.300 de colindători pentru care în luna octombrie alocase 123.000 lei.
În contextul ordonanţei privind reducerea cheltuielilor bugetare, Primăria Slatina a anulat programul de primire a circa 2.300 de colindători (elevi şi preşcolari din municipiu), pentru care în luna octombrie alocase 123.000 lei, a anulat programul de oferire de daruri de Moş Nicolae copiilor de la creşe şi grădiniţe, a anulat finanţarea pentru organizarea unor evenimente dedicate Zilei Naţionale, precum şi pentru organizarea unor petreceri în aer liber în luna decembrie, în contextul sărbătorilor de iarnă.
Legea care îți spune dacă poți să tragi cu ochiul peste gard la vecini