„Ei își doresc să scape de mine, că le stau că un cui în talpă. (...) Dacă sigla PNL rămâne în mâna acestor impostori care fac tot ce e posibil ca să distrugă acest brand, se va alege praful de PNL. Și e necesară astăzi o nouă construcție de centru-dreapta.
În momentul în care PNL și PSD au bătut palma, nu mai au oamenii reprezentanți”, a mai spus Orban.
Întrebat dacă va pleca din PNL, fostul lider liberal a răspuns că este "aproape sigur" acest lucru.
"Părerea mea e că Florin Cîțu nu își dorește că aceste negocieri să reușească (cu PSD - n.r.). Un astfel de guvern e în beneficiul numai al celor care așteaptă resursele de la stat, de la buget. Cetățeanul nu poate să căștige, a votat pentru autostrăzi, cetățeanul care a votat cu PSD, a votat pentru salarii.
La finalul ședinței BPN am dat declarații, spre deosebire de colegii mei. Și în timpul negocierilor eu am fost cel mai deschis premier către mass-media. Am făcut aproape tot timpul conferință de presă. Orice jurnalist care a dorit să vorbim, am vorbit.
Deci am dat declarații și au fost supărați că le-am stricat ploile, această prostituție politică.
Au trimis la ora 23:26 convocarea Biroului Executiv că vor decide (...). A fost o decizie probabil a lui Bode, Gorghiu, ca vineri să mă dea afară. Că să dai afară un fost președinte al partidului nu mă dai în BEx-ul echpei demolatoare, ci în Consiliu. Sincer, o să mă duc la ședința BEx, că să le mai cer sistarea oricăror discuții cu PSD, dar, dacă bat palma, nu mai am ce cauta (în partid - n.r.).Timp de 31 de ani am fost ... ”, a mai spus fostul președinte PNL.
Pe de altă parte, Orban a dezvăluit și ce va face dacă PNL nu va face, totuși, alianța cu PSD. Mai exact, acesta intenționează în acest acz să rămână în partid.
„Există această posibilitate. Cred că se va face, e proiectul lui Iohannis. Dacă s-ar face azi referndum în PNL dacă vor guvern cu PSD, 85% ar răspunde că nu. La nivel de vârf de filiale, care și-au călcat mandatul, pentru că dacă și-ar fi respectat mandatul nu ar fi votat și ar fi continuat pentru refacerea coaliției cu USR.
A fost comandă de la Cotroceni. Cîțu nu-și dorește. Nu ne unește nimic. Eu doresc soluționarea crizei politice pentru că face rău României. A fost provocată artificial: demiterea ministrului Justiției, în plin val 4 al pandemiei”, a arătat liberalul.