"Noi nu respingem ideea anticipatelor dacă nu acceptăm să provocăm o criză politică şi guvernamentală decât dacă există certitudinea că se pot organiza aceste alegeri anticipate. Pentru a se putea organiza alegeri anticipate, trebuie dizolvat Parlamentul. Pentru a putea dizolva Parlamentul, procedura constituţională prevede ca Parlamentul să respingă investirea a 2 propuneri succesive de guvern.Ca să ai garanţia că ajungi la anticipate, este necesar să existe un număr de actori politici care să se angajeze printr-o întelegere, printr-un pact, că vor respinge învestirea a două guverne succesive, iar aceste formaţiuni care se angajează să facă lucrul ăsta trebuie să deţină cel puţin jumătate din numărul de parlamentari", a explicat Ludovic Orban, într-o intervenţie la un post TV.
"Nu respingem ideea anticipatelor, dimpotrivă, încă de la iniţierea moţiunii de cenzură am anunţat că prima noastră preferinţă este pentru anticipate, dar că, în mod evident, ne asumăm răspunderea guvernarii pentru că România are probleme extrem de grave care trebuie soluţionate", a msi spus Orban.