"Când vezi o sută de cetăţeni români cum ies cu copiii la protest fără mască, aproape nu înţelegi cum e posibil aşa ceva în România, să existe astfel de oameni care nu numai că nu respectă regulile, dar le transmit şi copiilor să nu respecte. O spun limpede şi clar: regula portului măştii în şcoală este o regulă pe care am stabilit-o pentru a-i feri pe copii. Copiii trebuie protejaţi, ăsta este motivul pentru care am decis obligativitatea portului măştii la şcoală. Copiii dacă se duc la şcoală sunt în siguranţă”, a afirmat Ludovic Orban.
Pe de alt[ parte, premierul a precizat că există riscul de infectare în afara şcolii, dar acesta nu poatye fi controlat de către autorităţi. În acest context, Orban le-a cerut părinţilor, dar şi reprezentanţilor companiilor, administratorilor de restaurante, de firme de transport, de localuri în care se desfăşoară petreceri private să respecte regulile stabilite și să se comporte responsabil.
Miercuri a fost înregistrat cea mai mare creștere a numărului de noi cazuri de COVID-19 de la o zi la alta, de la debutul pandemiei în România., Grupul de Comunicare Strategică a anunţat 1.713 cazuri noi de îmbolnăvire, iiar total a trecut de 107.000.