"Mă bucur că putem să marcăm finalizarea unei investiţii extrem de importante nu numai pentru România, ci a unei investiţii extrem de importante pentru Europa. Se ştie că proiectul gazoductului BRUA - care vine de la iniţialele Bulgaria, România, Ungaria, Austria - are rolul de a diversifica sursele de aprovizionare cu gaz natural ale Uniunii Europene, în principal cu legarea la conducta TAP, care aduce gaz din Azerbaijan. De asemenea, există mai multe conexiuni posibile care pot să permită această diversificare a surselor de aprovizionare cu gaz natural, de care are atâta nevoie România. De asemenea, gazoductul BRUA este extrem de important, alături de alte investiţii care urmează să fie realizate, şi pentru fructificarea optimă a zăcămintelor de gaz natural de care dispune România", a spus Orban, citat de Agepres.
Şeful Guvernului a arătat că, prin modul în care a fost gestionat acest proiect, s-a reuşit o scădere a costului final al investiţiei cu circa 11%, de la o valoare iniţial estimată de 480 de milioane de euro, până la 423 de milioane de euro: "Acest proiect a beneficiat de finanţare europeană nerambursabilă în valoare de aproape 180 de milioane de euro, din cadrul Connecting Europe Facility, restul finanţărilor fiind asigurate de Transgaz prin intermediul unor credite, în nişte condiţii foarte bune care au fost negociate cu Banca Europeană de Investiţii şi cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare".
Potrivit șefului Executivului, România şi-a îndeplinit obligaţiile asumate faţă de partenerii europeni în ceea ce priveşte gazoductul BRUA.
"Sigur, asta e prima fază a BRUA. (...) Pentru finalizarea BRUA mai sunt necesare, evident, şi câteva lucruri care nu depind de noi, ci depind de partenerii bulgari şi de partenerii ungari. Şi suntem încredinţaţi că până la urmă, o politică care este stabilită la nivel european va fi pusă în practică de toţi partenerii noştri de la nivel european", a precizat Orban.
Premierul a subliniat, totodată, că Transgaz, compania care a realizat proiectul BRUA în România, dezvoltă şi alte proiecte importate pe linia magistralelor de gaz metan.
"Primul obiectiv de investiţii care va fi realizat în următoarea perioadă va fi asigurarea legăturii între BRUA şi zăcămintele de gaz natural de la Marea Neagră prin intermediul gazoductului Podişor-Tuzla, care, practic, face legătura între zăcământul de gaz natural de la Marea Neagră şi gazoductul BRUA pentru o valorificare superioară a acestor zăcăminte de gaze. De asemenea, sunt în curs de derulare sau urmează să înceapă foarte multe magistrale de gaz natural", a mai spus premierul.