"După alegeri trebuie dezbătut în Parlament acest lucru, pentru că, şi aici nu mi se pare corect, eu cred că orice om care deţine o funcţie de demnitate publică, indiferent că este parlamentar, primar, ministru trebuie să aibă un venit decent. Şi aici trebuie să ştim că au crescut şi pentru parlamentari, şi pentru miniştri, şi pentru primari, şi pentru preşedinţi de consilii judeţene au crescut indemnizaţiile. Atunci când ai o indemnizaţie decentă, rezonabilă, în care se reflectă responsabilitatea şi importanţa în societate a funcţiei respective, vei beneficia pe contributivitate de o pensie mai mare, deci nu mai este nevoie de o pensie specială", a explicat Orban.
El a arătat că prevederea din Codul Administrativ referitoare la pensiile speciale poate fi amânată prin legea bugetului de stat, până la clarificarea legislaţiei în ansamblu.
Totodată, premierul a menționat că legea bugetului de stat pe 2021 ar putea fi adoptată până la sfârşitului anului sau în ianuarie, în sesiune extraordinară a Parlamentului.
Orban susține că nu se poate adopta o ordonanţă de urgenţă pentru eliminarea pensiilor speciale deoarece există un proiect în dezbaterea Parlamentului, iar altul se află la CCR.
El a garantat că toţi parlamentarii PNL, în prima legislatură a viitorului Parlament, vor avea ca prioritate modificarea legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor, astfel încât să nu se mai acorde aceste pensii speciale.