Comitetul Județean pentru Situații de Urgență de luni a decis carantinarea municipiului Bistrița, după ce incidența cazurilor de COVID-19 a ajuns luni la un număr de 9,01/1.000 locuitori în zonele fără focare, respectiv 9,83/1.000 locuitori în zonele cu focare.
Anunțul a fost făcut de Prefectura Bistrița-Năsăud.
Direcția de Sănătate Publică Bistrița a prezentat luni Institutului Național de Sănătate Publică analiza cu datele statistice din ultimele 14 zile, documentație care stă la baza Hotărârii de carantinare.
Măsurile de combatere a răspândirii noului coronavirus sunt propuse DSU.
Hotărârea de carantinare a Bistriței va intra în vigoare la data publicării sale în Monitorul Oficial.
LISTA RESTRICȚIILOR în timpul carantinării Bistriței:
• Este strict interzisă intrarea/ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere.
• Circulația și staționarea în spații publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza Declarației pe proprie răspundere, legitimație de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.
• Instituirea următoarelor măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona carantinată:
1. identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reședința ori adresa declarată în zona carantinată și introducerea acestora în bazele de date dedicate;
2. limitarea la maximum a deplasării persoanelor și monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieșirea persoanelor din locuință este permisă doar pe bază de Declarație pe proprie răspundere, legitimație de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, după caz;
3. în intervalul orar 06.00-22.00, în interiorul zonei carantinate se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani în intervalul orar 10:00 - 14:00, iar pentru persoanele cu vârsta sub 65 de ani, în intervalele orare 06:00 - 10:00, respectiv 14:00 - 20:00;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
e) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
g) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
i) îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate;
j) eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
k) participare la programe sau proceduri în centrele de tratament;
l) pentru achiziția, service-ul, afectarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
m) alte motive justificate, precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
n) participarea la activități religioase.
Circulația persoanelor în Bistrița
4. în intervalul orar 22.00-06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la pct. 3, lit.a), c), d), m).
5. în/din zona carantinată este permisă intrarea/ieșirea pentru:
a) transportul de marfă indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și pentru aprovizionarea populației;
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitare, veterinare, situațiilor de urgență, administrației publice locale, a asistenței și protecției sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentației publice, comunicațiilor și transporturilor;
c) persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitatea profesională în afara zonei respective;
d) persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
e) elevii/studenții care au domiciliul în zona carantinată și care urmează cursurile unor unități de învățământ din unități administrativ-teritoriale pentru care nu sunt dispuse măsuri de carantină zonală;
f) deplasarea din alte motive justificate, precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
g) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
h) urgențe medicale.
Declarația pe proprie răspundere
6. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimație de serviciu, adeverință eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere.
7. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe proprie răspundere, completată în prealabil.
8. Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura. Declarația poate fi prezentată în format letric (suport de hârtie) sau pe un dispozitiv electronic.
Grupuri de cel mult 6 persoane
9. În interiorul localităților se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.
10. Se permite tranzitarea localității Bistrița de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea în localitate.
11. Prin grija administrației publice locale și a Inspectoratului de Poliție al județului Bistrița-Năsăud se vor stabili căile de circulație care tranzitează zona respectivă și aducerea la cunoștința populației prin mijloacele mass-media.
Slujbele religioase, permise doar în exteriorul lăcașurilor de cult
12. Se permite oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătății și al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art.45 și al art.71 alin (2) din Legea nr.55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
13. Se permite oficierea slujbelor de înmormântare, cu participarea a maxim 8 persoane în interior, iar în exterior cu participarea a maxim 20 de persoane;
14. Se permite oficierea evenimentelor de stare civilă cu prezența a maxim 10 persoane în interiorul clădirii, iar în exterior cu participarea a maxim 20 de persoane, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătății și al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art.45 și al art.71 alin (2) din Legea nr.55/2020, cu modificările și completările ulterioare;
15. Controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/din unitatea administrativ teritorială menționată la art. 1 alin. (2) și măsurile de ordine publică vor fi organizate și coordonate de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, al Poliției Locale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, efective din cadrul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, DSVSA, ITM, Protecția Consumatorului, ISCTR sau altor funcționari anume desemnați prin dispoziție a primarului unității administrativ teritoriale.
ACTIVITĂȚI INTERZISE
• Se interzic următoarele activități în zona carantinată:
1. organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc) în spații închise și deschise;
2. organizarea de evenimente și/sau activități private pentru copii în spații închise cum ar fi: evenimente aniversare, locuri de joacă sau altele asemenea;
3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum a produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor, cu excepția activităților de preparare a hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
5. activitatea cu publicul a saloanelor de înfrumusețare ( incluzând, dar fără a se limita la acestea) saloane de coafură, frizerii, cosmetică, manichiură, pedichiură, masaj, etc;
6. organizarea și desfășurarea adunărilor publice organizate în baza Legii nr. 60/1991;
7. organizarea cu public în spații închise și deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, desfășurarea activităților de tipul spectacolelor și/sau concertelor, activități culturale, științifice, artistice sau de divertisment;
8. toate activitățile și competițiile sportive, individuale sau colective care se desfășoară în spatii închise sau deschise, cu excepția celor profesioniste organizate de federațiile de profil;
9. organizarea piețelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor și talciocuri.
PROGRAM magazine, centre comerciale, farmacii
• Se limitează programul de lucru cu publicul a operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare și nealimentare în intervalul orar 06.00 - 20.00, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de distribuție carburant, care pot avea program non-stop.
• Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor/ supermagazinelor/hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanțare fizică.
• În cazul centrelor comerciale/ parcurilor comerciale se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8mp/persoană cu respectarea normelor de distanțare, respectiv protecție sanitară.
• Operatorii economici au obligația de a afișa la loc vizibil, la intrarea în unitate, a programului de funcționare precum și a restricțiilor stabilite, inclusiv numărul maxim de persoane care pot avea acces simultan în interior.
• Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, în zilele de sâmbătă și duminică, precum și sărbătorile legale prevăzute prin legi sau alte acte normative, centrele comerciale tip Mall își vor suspenda temporar activitatea pe perioada instituirii măsurii de carantină.
Fac excepție de la prevederile de mai sus operatorii economici care comercializează produse alimentare, farmaciile, curățătoriile, magazinele care comercializează hrană pentru animalele de companie precum și cele care comercializează produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, în sistem livrare la domiciliu (operatorii economici din zona de fast food).
• Operatorii economici care desfășoară activități de transport persoane și care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în stațiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare pentru limitarea accesului în mijloacele de transport astfel încât să fie respectate măsurile de distanțare fizică.