ORA PĂMÂNTULUI 2015. "Guvernul României se alătură instituțiilor publice din toată lumea care marchează, în 28 martie, Ora Pământului. Astfel, sâmbătă, între orele 20,30 — 21,30, iluminatul Palatului Victoria va fi întrerupt, în acest fel, Guvernul României transmițând un mesaj de sensibilizare față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice", precizează sursa citată.
ORA PĂMÂNTULUI 2015. De-a lungul celor şase ediţii de până acum, peste 40 de oraşe din România au participat în mod activ la Ora Pământului şi sute de mii de români au stins luminile pentru o oră, în ultima sâmbătă din luna martie. Clădiri simbolice, castele, monumente şi instituţii au întrerupt iluminatul în mod simbolic şi au găzduit evenimente tematice. Palatul Parlamentului, cea mai mare clădire civilă din lume, care într-o oră consumă cât un oraş de 20.000 de locuitori, stinge luminile în fiecare an de Earth Hour şi, mai mult decât atât, opreşte iluminatul exterior pe parcursul nopţii, în fiecare seară.
ORA PĂMÂNTULUI 2015. Anul acesta mesajul sub care se desfăşoară Ora Pământului este “Dăruieşte naturii din energia ta”. WWF îi invită pe români să stingă luminile în case şi să iasă la o alergare nocturnă, la o tură cu bicicleta sau o simplă plimbare simbolică prin oraş, împreună cu prietenii, vecinii, familia sau colegii. În loc să consumăm energie acasă, putem alege să dăruim propria energie, în aer liber.
ORA PĂMÂNTULUI 2015. Bucureştenii se întâlnesc începând cu ora 19:30 în Parcul Herăstrău- intrarea Charles de Gaulle. Participanţii la eveniment vor putea face exerciţii fizice, vor aprinde lumânări gigantice şI începând cu ora 22.30 vor asista la un moment artistic integrat de tobe şi lumină. Cei care preferă mersul pe bicicletă pot participa la raidul bicicliştilor. Punctul de întâlnire este Parcul Izvor, orele 20:15, iar sosirea este programată pentru Parcul Herăstrău la orele 21:00. Pe site-ul ora-pamantului.ro se găsesc informaţii despre evenimentele programate în fiecare dintre oraşele care participă la Ora Pământului.