"În această dimineaţă, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT din Bacău au efectuat patru percheziţii la persoane bănuite că ar fi recrutat minore pe care le-ar fi obligat să se prostitueze. Opt persoane urmează a fi conduse la audieri", se arată în comunicatul DIICOT.
La data de 12 august, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău au efectuat patru percheziţii domiciliare în municipiul Bacău, pentru probarea activităţii unui bărbat şi a unei femei, bănuiţi de comiterea infracţiunii de trafic de minori.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2013 – 2015, cei doi ar fi recrutat minore cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, pe care le-ar fi adăpostit şi, profitând de starea lor de vulnerabilitate, prin constrângere sau înşelăciune, le-ar fi obligat să se prostitueze.
Activitatea infracţională s-ar fi desfăşurat, în cazul femeii, sub acoperirea unor saloane de masaj erotic din Bacău, unde, atât cea în cauză, cât şi tinerele recrutate de aceasta şi-ar fi oferit serviciile sexuale în schimbul unor sume de bani cuprinse între 100 şi 300 de lei.
Clienţii ar fi fost racolaţi prin intermediul unor cărţi de vizită care ar fi fost distribuite de taximetrişti, sau prin intermediul unor anunţuri pe internet sau în presa locală.
În cazul bărbatului cercetat, victimele ar fi fost exploatate în diferite apartamente sau în zona unor hoteluri.
Opt persoane au fost conduse la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.