Astfel, au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv inculpații:
Cristian Stanca, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate de luare de mită, complicitate la dare de mită și constituire a unui grup infracțional.
Mircea Octavian Constantinescu, directorul Direcției Economice din cadrul Primăriei Municipiului București, pentru luare de mită și constituire a unui grup infracțional.
Florin Șupeală, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului (CCPBPB) cu atribuții de director adjunct, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și constituire a unui grup infracțional.
Claudiu Bengalici, administrator al unei societăți comerciale, pentru complicitate la spălare de bani și constituire a unui grup infracțional.
Au fost trimiși în stare de arest la domiciliu inculpații:
Sorin Mircea Oprescu, primar al municipiului București, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu și constituire a unui grup infracțional.
Bogdan Cornel Popa, director al CCPBPB și ulterior al Administrației Cimitirelor și Crematorilor Umane, la data faptelor, pentru luare de mită, complicitate la luare de mită, dare de mită, complicitate la dare de mită, trafic de influență, spălare de bani, abuz în serviciu, efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale și constituire a unui grup infracțional organizat.
Romeo Albu, pentru complicitate la spălare de bani, complicitate la dare de mită și constituire a unui grup infracțional.
De asemenea, a fost trimisă în judecată, sub control judiciar, și Ruxandra Mihaela Avasiloea Petroi, director general al CCPBPB, la data faptelor, pentru luare de mită și constituire a unui grup infracțional.
Ion Niță a fost trimis și el în judecată, în stare de libertate, pentru complicitate la spălare de bani și constituire a unui grup infracțional organizat.
În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că, Bogdan Popa, în calitate de director al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, a constituit un grup infracţional organizat la care au aderat ulterior şi ceilalţi inculpaţi, care avea ca scop săvârșirea de infracțiuni de corupție, mai precis dare și luare de mită, din sume provenite din bugetul Municipiului București, grup pe care, de la finalul anului 2013, l-a condus Sorin Oprescu.
În perioada 2013-2014, Bogdan Popa, în calitate de director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului și în legătură cu încheierea a două acorduri cadru, a pretins şi primit sume totalizând de 2.798.941,61 lei de la administratorii unei societăţii comerciale (denunţători în cauză), prin intermediul unor persoane şi firme controlate de el prin inculpaţii Romeo Albu şi Claudiu Bengalici, respectiv controlate de Ion Niță. În schimbul sumei de bani, Bogdan Popa a susținut că prin influenţa pe care o are asupra lui Sorin Oprescu şi Mircea-Octavian Constantinescu, materializată prin faptul că aceştia din urmă ar dori mită, îi va determina:
- să dispună virarea cu prioritate a sumelor necesare către instituţia respectivă pentru a se putea achita lucrările executate de societatea martorilor denunţători,
- să fie de acord cu executarea lucrărilor pentru beneficiarul C.C.P.B.P.B., aflat în subordinea lui, de către societatea denunţătoare,
- să prindă în bugetul C.C.P.B.P.B., aferent anului 2014, suma necesară pentru execuţia unor lucrări.
În perioada mai-august 2015, în acelaşi context, Bogdan Popa, ocupând funcția de director al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, împreună cu Cristian Stanca, a pretins de la aceeaşi martori denunţători, prin intermediari, suma 60.000 euro, ca mită pentru Sorin Oprescu.
În perioada 2013 – 2015, Bogdan Popa, în calitate de director al CCPBPB şi ulterior al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, a pretins şi primit, personal sau prin intermediari, de la aceeaşi oameni de afaceri suma totală de 10.442.834,62 lei, pentru: a facilita câștigarea contractului de către societatea denunţătoare, a vorbi cu angajații din subordine să accepte documentația de atribuire propusă de denunţători, să o şi aprobe personal, precum și să aprobe și dispună efectuarea plății facturilor emise de societatea denunțătoare foarte repede față de momentul facturării.
De asemenea, pentru aceeaşi bani, Popa a promis denunţătorilor că va facilita încheierea unui acord cadru cu societatea oamenilor de afaceri urmând ca, în calitatea sa simultană de persoană care controla o firmă prin intermediul lui Claudiu Bengalici, să subcontracteze în întregime către societatea denunţătoare execuția lucrărilor, să vorbească cu angajații din subordine sa accepte documentația de atribuire propusă de denunţători și să o aprobe personal.
În perioada mai-august 2015, Bogdan Popa, împreună cu Cristian Stanca a pretins, prin intermediari, de la aceeaşi denunţători suma de 852.626, 5 lei, din care au primit suma de 5.000 euro, pentru a fi de acord să vireze din patrimoniu A.C.C.U. în cel al C.C.P.B.P.B. sumele necesare, pentru ca aceasta din urmă să achite, contravaloarea lucrărilor executate de societatea denunţătoare, în temeiul unui contract de prestări servicii.
În perioada mai-iulie 2015, Popa a promis inculpaţilor Florin Șupeală şi Ruxandra Mihaela Avasiloae Petroi, în numele denunţătorilor, suma de 70.000 euro mită, lucru cu care aceştia au fost de acord, pentru ca instituţia pe care o reprezentau să încheie şi să deruleze un contract de prestări servicii cu societatea administrată de către aceeaşi oameni de afaceri.
În luna august 2015, Bogdan Popa a pretins şi a primit de la denunțători prin intermediul lui Albu Romeo suma de 7.000 euro, pentru a-i remite lui Octavian Mircea Constantinescu, director economic în cadrul aparatului Primarului Municipiului București.
În ziua următoare, Popa i-a remis lui Octavian Mircea Constantinescu suma de 4.000 euro, deoarece acesta din urmă a fost de acord să dispună virarea cu prioritate a sumelor necesare către C.C.P.B.P.B., pentru a se putea achita lucrările executate de societatea denunţătoare.
În perioada 2013-2015, Bogdan Popa, prin intermediul inculpaților Romeo Albu, Ion Niță şi Claudiu Bengalici au disimulat adevărata natură a provenienței mai multor sume de bani primite cu titlu de mită și preț al influenței de la martorii denunţători:
- prin crearea aparenţei că între societatea denunţătoare şi firmele administrate de ultimii trei au existat relaţii contractuale,
- prin solicitarea ca societatea denunțătoare să-i achite o sumă de bani prin achiziția de produse și materiale, în vederea amenajării restaurantului la care este asociată o rudă de-a lui Bogdan Popa,
- prin subcontractarea către societatea denunțătoare de la una dintre firmele controlate de Bogdan Popa a unor lucrări la o valoare net inferioară celei existente în documentele încheiate între aceasta din urmă şi instituţia publică condusă de inculpat, creându-se astfel aparența că, diferența de valoare reprezintă valoarea profitului şi nicidecum mita și prețul influenței.
În perioada 24 octombrie 2014-07 mai 2015, Bogdan Popa, în calitate de director la Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, a semnat mai multe acte adiţionale, toate încheiate între instituţia pe care o reprezenta şi firma pe care o controla prin Claudiu Bengalici, prin care valoarea contractelor subsecvente a depășit valoarea maximă a acordului cadru menționat.
Prin această activitate Popa a obținut personal, ca persoană care controla firma respectivă, un folos material de 612.521,44 lei.
În perioada ianuarie 2013 - 23 august 2015, deşi ocupa o funcţie de conducere în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, același inculpat a condus activitatea mai multor firme pe care le controla şi care au derulat contracte cu instituţiile pe care le conducea.
În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile (apartamente, case și terenuri) deținute în proprietate sau în coproprietate, precum și asupra bunurilor mobile (autoturisme, ceasuri scumpe etc.) și mai multor sume de bani descoperite cu ocazia perchezițiilor sau în diferite conturi bancare ale inculpaților Mircea Octavian Constantinescu, Ruxandra Mihaela Avasiloae Petroi, Florin Șupeală, Romeo Albu, Claudiu Bengalici și Ion Niță.
Totodată, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurator asupra sumelor de bani (102.400 lei şi 9.500 euro) descoperite cu ocazia percheziţiei, precum şi asupra a trei bunuri imobile (case) deţinute în proprietate sau în coproprietate de către Sorin Oprescu.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de menţinere a măsurilor preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
DNA cere confiscarea extinsă în cazul averii lui Sorin Oprescu
În rechizitoriul trimis în instanță, DNA arată că, urmare a investigațiilor financiare efectuate cu privire la situația materială a inculpaților și membrilor familiilor lor, în cazul lui Oprescu au rezultat indicii cu privire la incidența dispozițiilor art. 112 (1) C.pen. referitoare la măsura confiscării extinse, scrie Agerpres.ro.
În consecință, DNA a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui apartament deținut de Oprescu în sectorul 1 al Capitalei, cu o suprafață totală de 244 mp (din care patru camere și dependințe — 172,34 mp, 4,84 mp loggie; 48,78 mp terasă, loc de parcare la demisol 15,60 mp și boxă demisol 2,63 mp), plus cota parte din teren — 101,64 mp, până la concurența valorii de 1.264.531 lei.
De asemenea, a fost pus sechestrul pe casa lui Oprescu din localitatea Ciolpani, cu o suprafață de 526 mp și teren de 895 mp, până la concurența valorii de 115.252 lei.
Procurorii au pus sechestru și pe un imobil din sectorul 1 al Capitalei, ce aparține partenerei lui Oprescu, până la concurența valorii de 2.411.019 lei.
În plus, anchetatorii au indisponibilizat mai multe sume de bani găsite la perchezițiile efectuate în locuința primarului: 31.350 lei, 9.000 euro, 31.050 lei și 40.000 lei, 500 euro.