"Statul a preluat într-o primă fază protecţia din partea poliţiei pentru Alexei Navalnîi", a spus un purtător de cuvânt al guvernului german.
Navalnîi, care, în prezent, se zbate între viaţă şi moarte, a fost adus cu avionul de la Moscova în Germania, în curusul zilei de sâmbătă, pentru un tratament la Spitalul Charité din Berlin.
În vreme ce echipa sa susţine că a fost otrăvit în Siberia, medicii ruşi au spun că ar putea suferi de o tulburare metabolică.
Între timp, producătorul de film care a organizat transportul din Siberia la Berlin pentru cel mai vehement critic al Kremlinului s-a declarat convins că Navalnîi va supravieţui.
"Din punctul meu de vedere, chestiunea crucială este dacă el va scăpa nevătămat şi va continua să îşi joace rolul de până acum", a declarat Jaka Bizilj pentru tabloidul german Bild, într-un interviu video apărut duminică.
"Dacă va scăpa nevătămat, aşa cum sperăm cu toţii, va fi cu siguranţă în afara arenei politice pentru cel puţin o lună sau două", a adăugat el.
Purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmîş, s-a declarat însă surprinsă de comentariile producătorului de film, spunând că nimeni nu are acces la informaţii despre starea sade sănătate în acest moment, şi cu atât mai puţin cineva din afara cercului familial.
"Familia lui Alexei nu a cerut nimănui să relateze ceva presei despre starea sa de sănătate", a scris Iarmîș în această dimineață pe canalul de ştiri al serviciului de mesagerie Telegram.
"În acest moment, nu există detalii noi despre starea de sănătate a lui Alexei. Le cerem tuturor să aibă răbdare şi să nu reacţioneze la comunicări neadevărate", a mai spus purtătorul de cuvânt al lui Navalnîi, subliniind că informaţii autorizate nu pot fi oferite decât de către medici sau de către ea.