Societățile austriece amendate de protecția consumatorilor sunt, pe lângă rețeaua națională a benzinăriilor OMV Petrom, reteilerul de produse vestimentație Hervis Sports & Fashion SRL și producătorul de zahăr Agrana.
Valoarea totală a sancțiunilor este de 172.000 de lei, iar în ianuarie 2023, cele trei companii au deschis separat câte o acțiune în instanță împotriva Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor București Ilfov.
ANPC a aplicat amenzile în luna decembrie a anului trecut, a acordat două avertismente și a oprit definitiv de la comercializare o serie de produse neconforme.
De asemenea, instituția subordonată Guvernului României a propus și emiterea de decizii de încetare a practicii comerciale incorecte în cazul celor trei firme.
Inspectorii ANPC spun că în benzinăriile OMV Petrom, clienții erau induși în eroare la achiziția de carburanți prin practici incorecte în cadrul campaniilor de marketing, în timp ce la Hervis, aceștia vorbesc despre ”încălcarea diligențelor profesionale”.
La Agrana a fost indicată practica înșelătoare de a ambala zahărul în ambalaje pe care este inscripționată mențiunea ”origine în UE și din afara UE”, fără a se indica ingredientul primar din care este obținut produsul.